vineri, 22 martie 2013

MANTUIREA DE DUPA CUMPLITA RATACIRE

PENTRU A CITI CARTEA CLICK PE COPERTA: 

ATENTIONARE:

Aceasta este o carte de Stiintă. 

Îmi asum întreaga răspundere pentru continutul ei, asa cum este prezentat. 

Rog cititorii profesionisti sau de ocazie să nu-mi interpreteze textul dincolo de limitele lui clare, pe baza unor presupuneri sau a unor conexiuni fortate.

Astept ca marii specialisti în problema tratată să ne prezinte lucrări mai ample si mai clare, menite să distrugă definitiv jugul mistico-religios în care Omenirea se zbate de mai mult de două milenii.

Pavel Corut.

Un gest normal și necesar:

Foarte probabil, lașii din marea turmă conformistă vor cataloga această lucrare ca un gest de mare curaj, care îmi va produce nenumărate necazuri din partea mafiei politico-religioase interne și externe. Desigur, acești indivizi slabi, care se tem până și de umbrele lor, se înșeală. Această carte e cât se poate de necesară în această perioadă de ofensivă a întunericului religios iar scrierea ei este un gest cât se poate de normal, din partea unui om rațional. Mulțumesc Divinității că mi-a permis s-o scriu eu. Ea este doar un început al altor scrieri de acest gen, mult mai documentate, mai incisive și mai demolatoare pentru această construcție șubredă, ridicată pe trupurile a mai mult de un miliard de pământeni nevinovați, care este religia judeo-creștină.

Mai mult ca sigur, paraziții religioși judeo-creștini vor considera scrierea mea un gest de frondă fără efecte importante împotriva afacerilor lor necurate. Și ei se înșeală amarnic. Prima piatră aruncată de autorul „frondist” va demonstra elitei raționale din fiecare națiune europeană cât de șubredă este construcția în care Oculta regresivă și-a pus mari speranțe de întoarcere a Umanității în întunecatul Ev Mediu. Mulți politicieni care au folosit religia ca mijloc de manipulare a maselor ignorante vor trebui să-și facă mea culpa, să intre în pământ de rușine, să se retragă din viața politică. După mine, mulți alți „frondiști” vor ataca infama construcție judeo-creștină, cu mijloace mai potrivite secolului în care trăim, contribuind decisiv la distrugerea ei integrală din mințile și sufletele miliardelor de sclavi psihici ai unor mituri și ritualuri sălbatice.Astfel, în mai puțin de un secol, această religie, la fel ca și celelalte, vor fi declarate crime împotriva Divinității și Civilizației Umane. Așa ne poruncește imperioasa lege a evoluției Societății Umane terrane, fapt pentru care orice împotrivire ar fi inutilă.

Am ales ca țintă religia judeo-creștină, deoarece ea a produs cele mai cumplite neamului meu românesc, rasei mele ariene și Umanității, în ansamblu. Aceasta nu înseamnă că celelalte religii dominante, hinduismul și islamismul, sunt mai puțin vinovate față de Omenire, în general și față de anumite rase și popoare, în special. Aștept ca, în următorii ani, oșteni ai Rațiunii, mai bine documentați cu aceste două religii, să le atace la fel de științific, rece și distructiv cum procedez eu în acest volum. Dacă nimeni nu-și va asuma această răspundere, mă voi documenta câțiva ani și voi întocmi eu primele lucrări cu acest profil.

Scriu această carte cu deplină încredere în Adevărata Divinitate, total lipsit de ură ori alte sentimente negative, cât mai obiectiv cu putință. Sunt sigur că ea va contribui la eliberarea din sclavia psihică mistico-religioasă a milioane de pământeni nevinovați.

Închin această modestă lucrare Măriei Sale Alexandru Cuza, luminosul principe care, în urmă cu 150 de ani, a înțeles rolul nefast al religiei.

PENTRU A CITI CARTEA CLICK PE COPERTA: